Cum sa decorezi camera copiilor
Publicat la: 02.11.2009
Autor: Marina Rasnoveanu
Decorarea casei noastre reprezinta o adevarata provocare, ridicata de multi la rang de arta. Nu este usor sa alegem un stil, sa achizitionam obiectele de mobilier potrivite acestuia, dar mai ales sa le incadram in spatiul si arhitectura casei noastre. Misiunea ne este mult mai dificila, atunci cand trebuie sa decoram camera copilului nostru. Nu ne putem baza intr-u totul pe gusturile celui mic, dar nici nu se cuvine sa ii ignoram cerintele.

Chiar daca el isi doreste pereti asemanatori unei corabii sau o multime de jucarii in camera sa, gandeste-te si la aspectul practic al camerei. Doar astfel atat tu , cat si copilul tau, veti fi multumiti de rezultat.
Asadar, inainte de a lua o decizie radicala in privinta acestei camere, citeste recomandarile de mai jos si incearca sa tii seama de ele. Sunt unele aspecte importante, la care este posibil sa nu te fi gandit pana acum:
* Alegeti tema camerei. Copiii vor fi incantati de aceasta idee, insa tu va trebui sa fii foarte precaut. Nu te avanta in a cumpara mobilier sau pat in modelele unor desene animate, pentru ca cel mic se va plictisi repede de ele. Daca decideti impreuna sa dati camerei un farmec de poveste, cumpara obiecte de mobilier nu foarte scumpe si usor de inlocuit.
* Opteaza intre tapet sau lavabil de o singura culoare. Fiecare are avantajele si dezavantajele sale, insa tu iti cunosti cel mai bine copilul, asa ca vei lua decizia potrivita. Daca stii ca cel mic nu sta o clipa locului, ba mai mult, isi exerseaza talentul de mic pictor, tapetul este cea mai buna varianta pentru ca il poti schimba mai repede. De asemenea, o alta solutie ar fi sa atasezi celui initial bucati de tapet de o alta culoare.
Lavabilul este, insa mult mai elegant, fiind si mai durabil. In acest caz, o problema ar fi culoarea. Este adevarat ca nu poti da gres cu variantele clasice bleu-roz, insa multi parinti se ghideaza acum dupa regulile cromoterapiei. Asadar, alege culoarea camerei copilului tau, in functie de temperamentul, dar si de beneficiile pe care le poate aduce:
1. Galben – benefic pentru copiii cu probleme respiratorii cum ar fi bronsite, astm etc.
2. Tonuri de rosu – nu te gandi ca vei folosi rosu aprins, ci nuante din aceeasi sfera, dar mai calde. Acestea sunt potrivite pentru micutii afectuosi, comunicativi si sensibili.
3. Culorile calde cum ar fi bleu, verde deschis, violet deschis relaxeaza, asa ca foloseste-le daca cel mic este foarte agitat.
4. Maro, gri, galben mustar sunt potrivite tot pentru copiii irascibili si dificili.
5. Albul si negrul nu sunt variante recomandate. Albul permite murdarirea peretilor foarte repede, in vreme ce negrul induce o stare de neliniste si depresie. Cu toate astea, negrul ar putea fi preferat de adolescenti pentru ca trimite cu gandul la mister, misticism etc.
* Mobilierul acestei camere este din nou dificil de ales. Gusturile copiilor se schimba de la o zi la alta, asa ca nu putem risca in a le achizitiona mobilier intr-o forma speciala pe care a doua zi nu si-o vor mai dori. Pe de alta parte, ne gandim ca oricum va trebui sa schimbam acele piese de mobilier in cativa ani, odata ce copilul va mai creste. Totusi, ai putea opta, de exemplu, pentru o mobila clasica, ce nu se va demoda prea curand.
* In privinta mobilei mai sunt cateva aspecte pe care trebuie sa le stii. Atunci cand o achizitionezi, gandeste-te in primul rand la siguranta celui mic. El va alerga si se va juca in camera, mobila trebuind sa fie stabila, neexistand riscul unor accidente.
* Ba mai mult, alege obiecte de mobilier bine finisate, cu colturi rotunjite si nu ascutite. Dulapurile cu sertare glisante sunt de preferat.
* Locul de joaca. Amplasarea acestui loc in camera copilului tau depinde de varsta acestuia. Un copil mai mic trebuie supravegheat mereu, chiar si din camera lui. Daca este suficient de mare, amenajeaza-i locul de joaca intr-un colt al camerei. Pentru a castiga din spatiu compartimenteaza acest loc, neuintand insa de faptul ca depozitarea jucariilor si a cartilor trebuie sa se faca separat.
* Pardoseala nu trebuie sa fie alunecoasa, indiferent pentru ce vei opta: parchet, linoleum sa mocheta.Totusi, varianta cea mai buna ar fi parchetul pentru ca mocheta poate ascunde acarieni, responsabili pentru declansarea anumitor alergii.
* De asemenea, tine departe de camera copilului, orice sursa de praf: draperii, pus sau lana in perne, mocheta, flori sau plante, in cazul in care cel mic este alergic la ele.
* Locul de studiu – biroul – atat timp cat te-ai gandit la locul de joaca, nu ar fi rau sa ii amenajezi copilului tau si un spatiu destinat studiului. Birou pentru a-si face temele, pentru a citi o carte sau pentru a sta la calculator. In aceasta parte a camerei amplaseaza o veioza si o mica biblioteca cu acele carti pe care copilul ar trebui sa le citeasca. un copil ajuns in primii ani de scoala trebuie sa aiba in camera sa un birou la care sa isi scrie temele, sa citeasca o carte sau sa stea la calculator.































Comentarii
Niciun comentariu!Comenteaza si tu