Beneficiile rasului asupra sanatatii
Publicat la: 22.10.2009
Autor: Roxana Didita
Prima veste buna: Nu e nevoie sa-l cauti pentru ca il intalnesti pretutindeni. A doua veste buna: Este regasit sub diferite forme, forme ce uneori depasesc cu mult mintea umana: de la tonalitatile cele mai inalte (atingand uneori cote asurzitoare) catre cele discrete sau chiar misterioase.

Raspunsul corect la aceasta pseudo-ghicitoare nu are nici o legatura cu lumea muzicii (cum probabil te-ai fi gandit din cauza termenului ,,tonalitate”), iar solutia nu se dovedeste a fi din sfera materialului, ci poate fi definita mai mult ca o stare de spirit benefica: rasul.
Da! Rasul- acel ,,Ho ho ho!” al lui Mos Craciun, acel ,,Hi hi hi!” al unei fete cochete, acel ,,Haaaaa!” al vecinului care a supraestimat cantitatea de bere ce poate patrunde in stomacul lui sau pur si simplu orice alta combinatie de vocale si consoane descifrata (sau nu) pe buzele oricaruia dintre noi. Nu degeaba importanta acestui element nu este trecuta cu vederea de specialisti, de la psihologi pana la doctori. Beneficiile sale iti pot aduce o pata de culoare de care ai nevoie pentru a inlatura problemele cotidiene si pentru a duce o viata mai sanatoasa. Iata care sunt aceste avantaje:
In ceea ce priveste sanatatea fizica acest medicament minune are anumite caracteristici pe care nici nu le banuiai:
* Aviz suferinzilor de hipertensiune: rasul reduce tensiunea arteriala pentru a o readuce la normal. Mai mult, el ne determina sa respiram adanc şi creste circulatia sanguina, motiv pentru care oxigenul si ceilalti nutrienti esentiali sunt trasnsmisi catre toate organele. Astfel, aceasta combate atat atacul de cord, cat si alte probleme cardiovasculare.
* Intareste sistemul imunitar, diminuand hormonii ce favorizeaza stressul si crescand rezistenta la diferite boli, prin intermediul anticorpilor.
* Rasul si buna dispozitie conduc catre eliberarea endorfinelor. Aceste chimicale benefice ne proviaca o stare pozitiva, influentand atat starea noastra psihica, dar ne si apara de anumite boli.
* Alte avantaje ale umorului vizeaza muschii abdominali, faciali, ai picioarelor si ai spatelui. De asemenea, usureaza activitatea intestinelor, ceea ce ajuta digestia. Nu este de neglijat nici semnificatia rasului fata de greutatea noastra deoarece arde caloriile si ne ajuta sa pierdem in greutate.
* Din nou despre stress. Rasul reduce nivelul anumitor hormoni daunatori, responsabili pentru aparitia stressului, anxietatii, furiei, cel mai cunoscut fiind hormonul numit cortizol.
Sanatatea psihica reprezinta si ea un element ce se bucura incontestabil de efectele pozitive ale acestei stari de spirit:
- Nivel ridicat de incredere in sine. Atunci cand emanam buna dispozitie, automat devenim mai deschisi atat fata de cei din jur, cat si fata de mediul exterior. Pe langa faptul ca acest lucru ne ajuta sa patrundem in noi orizonturi, energia pe care o emanam ne determina sa ne apreciem mai mult propiile forte.
- Conecteaza-te la ceilalti. Faptul ca ,,Rasul se transmite” nu ramane doar la stadiul de simpla zicala. Acesta ne ajuta sa fim mai destinsi atunci cand conversam cu cei din jurul nostru, iar daca atitudinea noastra este una optimista si binevoitoare, exista sanse ca si ceilalti sa o simta si chiar sa o preia. Asa ca data viitoare cand te plictisesti la serviciu, mai bine povesteste o patanie amuzanta decat sa stai sa iti ineci amarul intr-o cafea tare sau sa te plangi ca lucrurile nu-ti merg bine.
Dupa ce ai aflat multitudinea de avantaje pe care rasul le daruieste sanatatii tale fizice si mentale, iata si cum poti il poti starni:
- Fii inconjurata de oameni amuzanti si veseli.
- Du-te cu prietenii la un stand-up comedy.
- Spune o gluma buna.
- Joaca-te cu un animal.
- Fa ceva copilaresc: de exemplu, joaca-te in tren Adevar sau provocare cu prietenii si provoaca-l pe unul dintre ei sa innumere (aratand cu degetul) bagajele tuturor calatorilor.
- Fa-ti timp pentru activitati amuzante: karaoke, bowling, squash.































Comentarii
Niciun comentariu!Comenteaza si tu