Ce putem face impotriva maltratarii copiilor?

Publicat la: 15.10.2009

Autor: Marina Rasnoveanu

In tara noastra problema maltratarii minorilor este una de actualitate, ce risca sa devina incetul cu incetul o cutuma a societatii in care traim.Un lucru ingrijorator, avand in vedere faptul ca pentru fiecare molestare fizica, psihica sau verbala a unui copil suntem raspunzatori noi, adultii.

Articole similare
Siguranta copiilor in mediul online
Violenta pe bancile scolii
Parinti, opriti jocurile!
Siguranta copiilor in mediul online
Alocatia de stat pentru copii

Desi multi considera ca este foarte greu sa intervii intr-o problema ce nu pare a fi a ta personala, statul sau diferite organizatii neguvernamentale au pus la punct diverse proiecte pentru ca cei care asista la astfel de fapte sa poata reactiona, sa ii denunte pe cei responsabili de traumele unui copil.

Ce reprezinta de fapt maltratarea?

Contrar a ceeea ce cred multi, maltrarea nu inseamna exlusiv violenta fizica si/sau sexuala. In general, dar si particular atunci cand ne referim strict la copii, acest fel de abuz poate lasa urme adanci chiar si atunci cand este verbal sau psihologic. 

Bataile repetate sunt o forma vizibila de molestare: putem asista la ea, vedem semne pe corpul copilului etc. Insa, amenintarile de orice natura sau santajul emotional nu se vad, distrugand incetul cu incetul sufletul unui copil, inoculandu-i in minte sentimente ca frica, frustrare, timiditate exagerata, furie etc. Ele nu se vad in primii ani, copilul nu pare a fi cu nimic diferit fata de ceilalti, dar in timp toate aceste sentimente negative vor rabufni, schimband dramatic viata copilului. 

Exista, de asemenea, situatii, in care un minor este ranit psihologic in anumite situatii ce par comune pentru ceilalti:

Divortul parintilor si incercarea parintelui cu care a ramas de a-l discredita pe celalalt, moartea unuia dintre parinti si acutizarea sentimentelui de abandon, aparitia unui parinte vitreg ce vine sa invadeze spatiul si linistea minorului cu tot felul de tehnici intentionate sau practicate in mod inconstient etc. Toate sunt forme ale unui abuz psihologic de care cel mic se va vindeca cu greu. 

De catre cine poate fi abuzat un copil?

Vorbim deseori despre maltratarea unui minor in mijlocul familiei din care face parte. Acestea reprezinta, poate, cele mai intalnite cazuri, dar nu sunt si singulare. 

Profesorii, colegii, copiii mai mari sau de aceeasi varsta pot fi persoanele ce maltrateaza evident, sau mascat, un copil. Nu exista scuza pentru un asemenea comportament, chiar daca se face referire   la  necunostinta celor mici sau stresul cu care se confrunta, de pilda profesorii. 

Manifestarile ciudate ale unui copil pot fi efectul unei maltratari. Trebuie sa cautam cauza oriunde, nelimitandu-ne doar la persoanele apropiate lui. 

Care sunt semnele maltratarii?

La acest punct trebuie sa separam oarecum simptomele unui abuz fizic de cel verbal sau psihologic. Asta nu inseamna, insa, ca ele se exclud. De pilda, un copil batut in mod repetat ar putea prezenta si semne ale unei constrangeri sau chinuiri psihologice. 

Iata, insa, care sunt principalele semne ale molestarii fizice, verbale sau psihologice:

   1. Intarzieri in dezvoltare: copilul mai mic nu reuseste sa mearga, sa vorbeasca, greutatea si inaltimea nu sunt in parametrii normali. Pentru cei ajungi in anii de scoala, rezultatele  la invatatura sunt nesatisfacatoare, minorul nereusind sa relationeze cu ceilalti. Daca maltratarea incepe brusc, dupa ce copilul a dovedit o inteligenta si o adaptabilitate sporita, el poate suferi o regresie in ceea ce priveste interesul pentru scoala.

   2. Comportament dificil sau inadecvat. Pe de-o parte, aceasta este o reactie aparuta ca o forma de refulare a tot ceea ce i se intampla, pe de alta parte poate fi interpretat ca o modalitate “muta” de a cere ajutor celorlati, de a capata atentie.De asemenea, copiii mai mari isi cauta refugiul in tot felul de vicii cum ar fi tigarile, sexul, drogurile etc. \

   3. Teama exagerata fata de parintii lor sau fata de cei care ii maltrateaza. S-a constatat ca minorii abuzati de parinti tind sa preia ei rolul acestora, fiind atenti la nevoile celor mari si cautand intotdeauna sa nu le iasa din voie.

   4. Apar forme mai grave ale fricii exagerate: depresie, tentative de suicid, crize de furie etc.

   5. Atunci cand abuzul este unul fizic, semnele sunt mult mai vizibile, desi copiii tind sa le dea o alta explicatie. Astfe, vanataile, arsurile, leziunile de orice fel trebuie sa alarmeze orice adult ce le descopera pe corpul unui minor.

   6. Abuzul psihologic poate afecta increderea in sine si in ceilalti a copilului, durerea emotionala manifestandu-se atat prin reactii de furie, depresie, impulsivitate, actiuni de autovatamare.

Examinarea copiilor despre care se crede ca sunt maltratati se face atat prin teste menite de a elimina suspiciuna de abuz fizic, cat si prin examinari psihologice. 

Cine poate semnala existenta unui caz de maltratare?

Intalnim de-a lungul vietii numeroase astfel de situatii, in care un parinte isi bate in mod repetat copilul,  in care la scoala din cartier o banda “face legea” prin practici deloc ortodoxe si alegem sa stam de-o parte pentru ca nu consideram ca ne priveste pe noi direct, nu credem ca noi suntem cei care trebuie sa intervina in viata altora. Nu este deloc asa, pentru ca, atat timp cat traim intr-o societate, suntem datori sa ajutam un copil chinuit ce nu stie sau nu are curajul de a povesti ce i se intampla.  

Asadar, nu exista nicio regula in aceasta privinta. Oricine asista la un asemenea act poate si trebuie sa intervina si sa semnaleze suspiciunile sale. 

Ce se poate face pentru un copil matratat?


Avem la dispozitie cateva organizatii ce se ocupa tocmai cu protejarea copilului. Iata care sunt acestea si in ce mod ajuta ei copiii abuzati. 

   1. Autoritatea Nationala pentru Drepturile Copilului - http://www.copii.ro/   Bulevardul G-ral Gheorghe Magheru nr. 7, Sector 1, Bucuresti, telefon 021. 315. 36.33 , 021. 315. 36.30, 021.310.07.89

      Societatea asigura respectarea drepturilor copilului si poate interveni pentru a proteja un copil, atat cat ii permite legea.

   2. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului

      Functioneaza in subordinea consiliilor locale ale fiecarui judet si a munipiului Bucuresti si asigura asistenta si sprijin copiilor, familiilor, tutror persoanelor abuzate, marginalizate sau cu dizabilitati. Are in echipa asistenti sociale, psihologi si medici. Atunci cand un caz de posibila maltratare este semnalat, Directia Generala va trimite un asistent social pe teren pentru a investiga cazul, urmand si alte investigatii pe parcurs, daca este nevoie. 

   3. Telefonul Copilului www.telefonulcopilului.ro

      Este o organizatie neguvernamentala infiintata in cadru lprogramelor Phare finantare de Uniunea Europeana. Numarul unic de asistenta este 116 111. 

   4. Politia Romana http://www.politiaromana.ro
      Poti face o sesizare si aici pentru ca si politistii pot prelua astfel de cazuri sau le pot inainta Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. 

 

tags: copii, maltratare, abuz, solutii, telefonul copilului, Autoritatea Nationala pentru Drepturile Copilului, Asistenta Sociala si Protectia Copilului

Comentarii

Niciun comentariu!

Comenteaza si tu