Terapia prin oxigen
Publicat la: 08.10.2009
Autor: Roxana Didita
Terapia prin oxigen este o practica medicala care consta in administrarea de oxigen in anumite concentratii specifice pentru a preveni sau trata anumite afectiuni. Aceasta forma de terapie se dovedeste a fi esentiala in combaterea problemelor respiratorii. Prin utilizarea oxigenului pe post de medicament, se poate grabi procesul de vindecare pentru ca, de regula, in cazul bolilor si al accidentarilor nivelul de saturatie al oxigenului din tesuturi este mai scazut decat in mod normal.

In afara problemelor respiratorii (astm, pneumonie, bronsita cronica etc.) mai sus mentionate, terapia prin oxigen este utilizata si pentru a trata:
* infectii osoase
* scleroza multipla
* autism si leziuni neuronale cronice (accident vascular, paralizie cerebrala)
* arsuri
* fracturi
* dar si pentru imbunatatirea performantelor sportive sau pentru recuperarea dupa anestezie
In ceea ce priveste modalitatea de administrare, trebuie spus ca pacientul se poate bucura de efectele terapiei prin oxigen fie la spital ori intr-o clinica specializata, fie in propria casa. Modul cel mai comun de administrare este prin intermediul unor canule nazale sau a unor masti. Prima varianta este cea preferata pentru ca permite pacientului atat sa comunice, cat si sa manace sau sa se hidrateze. Concentratia de oxigen care va fi inhalata depinde doar de tratamentul stabilit si prescris. Prin urmare, este nevoie de avizul unui medic specialist.
Cu toate acestea, pacientul nu necesita sa treaca printr-un proces special de pregatire inaintea efectuarii unei cure cu oxigen. El trebuie insa instruit in legatura cu normele de protectie, mai ales daca urmeaza aceasta terapia acasa. Echipamentele care transporta oxigenul au nevoie de o ingrijire speciala. Ele trebuie sa fie in permanenta curate si fara urma de praf. De asemenea, in camerele in care tuburile cu oxigen sunt plasate sunt interzise produsele combustibile, flacara de la o tigara aprinsa putand deveni un urias risc de incendiu, punand in pericol viata tuturor celor aflati in incapere.
Totodata, exista anumite situatii in care aplicarea terapiei cu oxigen nu este recomandata:
* copiilor (mai ales prin administrarea unor mari cantitati de oxigen), pentru ca poate conduce la pierderea vederii din cauza maririi vaselor de sange de la nivelul globului ocular
* pacientilor care sufera de boala pulmonara obstructiva cronica, ei necesitand o atentie si o ingrijire speciale
* persoanelor care sufera de otravire prin paraquat (un ierbicid), doar in cazul in care se confrunta cu grave probleme respiratorii
Nu in ultimul rand, atunci cand este urmata sub supravegherea medicului, terapia cu oxigen nu are efecte secundare si nu da, in nicun caz, dependenta. Daca insa va confruntati cu unul din urmatoarele simptome, consultati-va de urgenta doctorul:
* dureri de cap frecvente
* stari de anxietate
* buze si unghii vinetii
* confuzie
* respiratii dificile, slabe sau neregulate
* moleseala sau stari de somnolenta
In Romania, terapia cu oxigen poate fi urmata la primul Centru de Medicina Hiperbara din tara, care functioneaza la Constanta.































Comentarii
Niciun comentariu!Comenteaza si tu