Cum sa alegi gradinita perfecta pentru copilul tau
Publicat la: 22.09.2009
Autor: Marina Rasnoveanu
Primul pas important in educatia unui copil este inscrierea lui la gradinita. Varsta acceptarii in aceasta institutie difera de la o gradinita la alta, multi dintre specialisti recunoscand faptul ca un copil trebuie evaluat inainte de a fi admis la o grupa sau alta. Totusi, asa cum probabil stii deja, inscrierea la gradinita se face din timp si asta pentru ca locurile sunt limitate, iar gradinitele cu personal calificat, cu experienta destul de putine.

Pentrul anul 2009-2010, inscrierea la gradinita a luat sfarsit ( desi cu putin noroc mai poti gasi locuri la gradinite particulare, cu precadere), dar ne-am gandit sa iti prezentam din timp toate acele lucruri de care trebuie sa tii seama atunci cand vrei sa alegi cea mai buna gradinita pentru prichindelul tau. Vei vedea ca nu este o misiune deloc simpla, asadar trebuie sa stii din timp care sunt cele mai importante puncte pe lista ta de asteptari si cerinte:
1. Fa o ierarhie a doleantelor tale. Iti doresti un simplu camin pentru copilul tau atunci cand tu esti la serviciu, sau vrei sa isi dezvolte aptitudinile si sa devina mai sociabil? Ar trebui sa stii ca perioada gradinitei este foarte importanta pentru ca acum copilul poate asimila foarte multe informatii, invatand usor si o limba straina. Asadar, poate nu ar trebui sa neglijezi calificarea personalului acelei gradinite si modul in care se desfasoara orele de curs. Vorbeste cu directoarea sau cu educatoarele si afla programa dupa care se lucreaza in acea institutie, daca au lectii de matematica, comunicare, dezvoltare creativa, cunoasterea mediului inconjurator. Nu numai ca cel mic va afla notiuni noi, dar va invata cum sa relationeze cu ceilalti, legand primele prietenii din viata sa. De asemenea, tine minte ca acum specialistii recomanda invatarea prin joc, aceasta fiind o modalitate de predare excelenta, pe care o poti adopta si tu acasa. Iata aici cateva idei in acest sens.
2. Solicita sa ti se arate autorizatia de functionare si dotarea salilor de clase, a grupurilor sanitare si a spatiului de joaca. Nu te lasa convinsa doar cu asigurari, ci cere documentele pentru a le consulta si viziteaza chiar tu institutia. Nimeni nu isi doreste sa-si duca copilul la o gradinita ce functioneaza intr-un spatiu restrans, nedotat cu mobilier nou, modern. Peretii si marimea salilor de clasa sunt foarte importante pentru ca cei mici se pot imbolnavi foarte repede in cazul in care camera are igrasie sau nu este aerisita corespunzator.
3. Ei bine, pe langa modalitatea de predare si desfasurarea orelor clasice, multi parinti se intereseaza si asupra optionalelor puse la dispozitie de o gradinita. Cursuri de dans modern, balet, limbi straine, informatica, hipism,, tenis, inot, toate pot reprezenta o atractie greu de refuzat atunci cand un parinte cauta gradinita perfecta. Daca aceasta este dotata si cu piscina, teren de tenis sau alte spatii destinate activitatile recreative sau educationale, oferta este cu atat mai tentanta. Un dezavantaj al acestor programe pline si atractive il constituie pretul, taxa ceruta de o astfel de gradinita depasind de multe ori 800 lei.
4. Decide-te asupra unei gradinite cu program normal ( 8.00 – 12.00) sau a uneia cu program prelungit ( 7.30-17.30). Bineinteles, la acest punct vei hotari in functie de timpul disponibil si de existenta unei bone sau a unei rude care ar putea avea grija de copil. Daca ambii parinti lucreaza, nedorind sa angajeze o bona, dat fiind faptul ca o gradinita cu program prelungit este deja o alternativa, varianta a doua este cea de preferat. In acest caz, intereseaza-te si asupra meniului oferit de gradinita. Alimentatia unui copil trebuie sa fie bogata in proteine, minerale, vitamine etc.
5. Numarul de copii dintr-o grupa trebuie sa fie cat mai mic. Chiar daca acea gradinita este dotata cu mobilier nou, modern, detine materiale de lucru atractive si multiple facilitati, procesul educational nu se poate realiza corect in cazul in care intr-o grupa sunt inscrisi peste 20 de copii. Ba mai mult, este recomandat ca un educator sa lucreze cu cat mai putini copii pentru ca astfel ii va cunoaste mai bine, se va forma mult mai usor si mai repede o legatura intre ei, reusind sa evidentieze si sa dezvolte talentele fiecaruia in parte. Daca ti se spune ca nu se poate lucra cu mai putini copii pentru ca sunt foarte multi inscrisi, poate ar trebui sa vizitezi si alte gradinite.
6. Gradinita de stat vs. Gradinita privata. Am lasat la urma vechea controversa legata de invatamantul de stat si cel privat ce, in cazul ciclului prescolar pare sa capete o alta forma. Si asta pentru ca, de cele mai multe ori, se considera ca acele gradinite private, beneficiind de mai multe fonduri ( private), ofera si cele mai atractive programe. Nu ar trebui sa pleci la drum cu aceasta prejudecata, ci mai degraba sa vizitezi fiecare gradinita fara sa te gandesti ca face parte din sistemul privat sau de stat. Singura exceptie ar fi cazurile in care partea financiara este o problema. Gradinitele de stat sunt, intr-adevar, mult mai ieftine decat cele particulare, taxele cerute variind in jurul sumei de maxim 300 lei, celelalte fiind poate si de trei ori mai mari.































Comentarii
Niciun comentariu!Comenteaza si tu