Ce sa NU faci cand ii dai papucii

Publicat la: 26.01.2009

Autor: Marina Rasnoveanu

Intr-un cuplu, orice despartire este dureroasa, sau cel putin incomoda. Daca ai analizat toate aspectele relatiei voastre si nu mai exista cale de intoarcere, ar fi bine sa nu faci unele greseli. Risti sa iti ranesti partenerul si sa faci dificila o buna comunicare intre voi dupa despartire.

Articole similare
Ce nu vor femeile sa auda in pat
Gelozia - o alta fata a iubirii?
6 barbati de care sa te feresti
Infidelitatea la feminin
Cum sa alegi inelul de logodna

Nu pleca din relatie fara niciun cuvant. Celalalt intodeauna va astepta o explicatie, si oricat de greu ar fi, trebuie sa vorbesti despre ce a fost in asa fel incat si el sa te inteleaga intr-o mai mica sau mai mare masura.

Nu arunca vina pe celalalt sau nu te invinovati numai pe tine. Daca in discutia cu partenerul tinzi sa il invinovatesti numai pe el, acesta fie se va simti  ofensat , fie va suferi mai tare, luand de buna spusele tale. De asemenea, nu spune ca vina iti apartine exclusiv pentru ca partenerul isi va da seama ca e doar o strategie si va cauta un raspuns veridic.

Nu ii da papucii prin telefon, sms sau messenger oricat de hotarat ai fi ca nu mai vrei sa ai de-a face cu persoana respectiva. Chiar daca este vorba de neputinta de a-l privi in ochi pe celalalt, nu uita ca intodeauna roata se invarte in dragoste si ce faci tu acum s-ar putea sa ti se intample tie in viitor.

In discutia de final nu fi insensibil. Nu face crize la prima lacrima a partenerului doar pentru ca tu vrei sa termini intr-un mod civilizat si rapid. In acelasi timp, incearca sa fii echilibrat. Incurajeaza-ti partenerul si incearca sa il faci sa inteleaga motivele pentru care ai luat acea decizie.

Nu refuza conversatia sau explicatiile pretinzand ca oricum nu te va intelege. Unele persoane vad despartirea ca pe un anunt implacabil si irevocabil. Totusi, fiecare are nevoie de niste raspunsuri iar tu nu vei putea pleca fara a le da, sau macar de a le contura in fata celui de langa tine.

Nu rupe orice legatura cu cel sau cea  cu care odata ai fost. Daca este posibil, este de preferat sa pastrezi o relatie de amicitie. Aceasta decizie inteleapta are cel putin doua motive. Partenerul ar putea trece mult mai usor peste despartire astfel, iar tu nu stii ce iti rezerva viitorul sau cand dragostea dintre voi se poate reaprinde oricat de imposibil ti s-ar parea asta la momentul acesta.

Nu te certa, nu face reprosuri, nu implica alte persoane si nu arunca cuvinte care pot rani si pe care apoi le poti regreta.

Nu da sperante false, chiar si involuntar. Atunci cand ai ultima discutie cu partenerul sau partenera ta, fii foarte atent la felul cum vorbesti si cum te porti. Celalalt intodeauna va incerca sa te intoarca din drum sau va interpreta fiecare gest sau vorba. Fii atent si sensibil la reactiile celuilalt , dar in acelasi timp fii ferm si hotarat.

De asemenea, odata ce despartirea s-a produs este bine sa stii cum sa te comporti pentru a nu face alte gafe care il pot afecta pe fostul tau partener.

Iata ce nu ar fi indicat sa faci dupa ce i-ai dat papucii:

Nu fi agitata sau tematoare atunci cand va intalniti pe strada. Nervozitatea ta poate fi interpretata altfel, ceea ce cu siguranta nu iti doresti. Daca tu stii ca fostul prieten poate fi un amic foarte bun si chiar iti doresti o astfel de relatie cu el, exageratul tau control nu va face altceva decat sa creasca prapastia dintre voi.

Nu te ascunde de el. Fie ca vrei sa pastrati o relatie amiabila, fie ca nu, pititul de dupa copaci sau evitarea contactului vizual cu el nu iti fac cinste tie in primul rand. Un simplu salut nu te costa nimic, ba mai mult e o chestiune de bun simt.

Nu abuza de sms-uri sau de mesaje pe messenger, chiar daca tu consideri ca fostul tau sufera si are nevoie de ajutor pentru a trece peste. 

Nu te mai gandi la trecut. Lasa in urma tot ce a fost pentru ca nu iti foloseste la nimic sa incepi sa rememorezi povestea voastra la infinit, unde ati gresit,  de ce etc. Odata ce ai luat aceasta decizie si ai incheiat acest capitol din viata ta e timpul sa privesti cu optimism spre viitor.

Este adevarat ca atunci cand iesim dintr-o relatie tindem sa uitam momentele frumoase petrecute si ne gandim doar la motivele ce ne-au determinat sa plecam. Totusi, va veni un timp in care tot ce a fost rau se va sterge iar noi vom regreta unele actiuni gresite. De aceea este bine sa evitam reactii nepotrivite sau pasi gresiti in ultima discutie avuta cu partenerul.

 

tags: relatie, iubire, despartire, cuplu

Comentarii

anna a spus:
cel ma greu lucru -> Sa'i dai papucii cuiva

Comenteaza si tu