Ipohondria - intre boala si obsesie
Publicat la: 03.08.2009
Autor: Marina Rasnoveanu
Nimeni nu doreste sa fie bolnav si asta pentru ca sanatatea este cea mai importanta, asa cum pe buna dreptate se spune. Cu toate acestea, exista persoane ce par sa prefere boala in schimbul diagnosticului "sanatos" pus de doctori. Din pacate, si cei care se plang in permanenta de anumite afectiuni si au impresia ca nu au avut parte de medici priceputi , se confrunta cu o problema pe care unii o numesc boala, altii obsesie – ipohondria.
Probabil si tu cunosti persoane al caror subiect preferat de discutie este sanatatea lor, incercand sa te convinga asupra faptului ca nu s-a inventat inca medicul capabil de a-i descoperi afectiunile si de a-i prescrie tratamentul corespunzator. Nu este cazul sa le privesti ciudat sau sa le tratezi cu raceala, deoarece ar trebui sa stii ca un ipohondru ajunge sa aiba chiar simptome fizice aparute in urma gandului obsesiv ca sufera de numeroase si ciudate boli.
Ce este ipohondria?
Reprezinta teama constanta a unei persoane ce crede ca sufera de anumite afectiuni nedescoperite inca de medici, ale caror simptome se inrautatesc pe zi ce trece tocmai din acest motiv. Unii incadreaza ipohondria in bolile psihosomatice, ce pot da chiar simptome fizice din cauza autosugestiei. Altii, insa, spun ca numai un comportament predispus spre obsesie si paranoia poate dezvolta in timp ipohondria.
Care sunt persoanele predispuse catre ipohondrie?
Desi ipohondria este privita ca o boala, asocierea ei cu obsesia pare a fi mult mai potrivita si asta pentru ca ea apare pe fondul unor evenimente mai mult sau mai putin traumatizante, cu consecinte in prezent. Iata cativa dintre factorii de risc:
1. O sensibilitate exacerbata, intretinuta inca din copilarie – se pare ca ipohondria apare in special la adulti, dar un copil foarte sensibil, timid si introvertit, care nu este ajutat sa depaseasca aceste obstacole pana la urma firesti copilariei, se poate transforma in timp intr-un ipohondru convins.
2. Confruntarea pentru o perioada indelungata cu o boala chinuitoare sau cu o stare de sanatate precara. Diversele afectiuni fac parte din viata noastra, fiind ceva normal pana la un anumit punct, insa, in cazul in care o persoana trebuie sa stea foarte mult in spital sau sa apeleze in mod constant la tratament, ar putea ajunge sa interpreteze orice disconfort fizic ca pe un semn al unei boli serioase.
3. Moartea unei persoane dragi. Cel mai traumatizant moment in viata oricarei persoane, poate avea efecte devastatoare, mai ales atunci cand ne referim la copii. Cei care s-au confruntat cu aceasta situatie constientizeaza mult mai acut ideea de moarte, avand in subconstient o frica fata de aceasta.
4. Traiul alaturi de un ipohondru sau alaturi de niste parinti excesiv de protectori.
Care sunt simptomele unui ipohondru?
Este destul de greu de stabilit granita dintre ipohondrie si o boala adevarata nedescoperita. Bineinteles, ori de cate ori acuzam simptome diferite ce ar putea fi semnul unor afectiuni serioase este recomandat sa consultam un doctor. Totusi, daca analizele nu indica nimic grav, ar fi bine sa cunosti modul de manifestare al unui ipohondru:
● In primul rand, ipohondrul nu are incredere in medici si in competenta lor, chiar inainte de a apela la consultatiile acestora. El ajunge sa isi puna singur un diagnostic, documentandu-se si interpretand anumite simptome. Astfel, in cazul in care, ajuns la medic, acesta ii va spune altceva, ipohondrul va cauta sa gaseasca alt doctor care sa confirme ipoteza sa.
● Stare de anxietate, atacuri de panica sau chiar depresii provocate de dureri banale sau semne ce nu pot fi asociate in mod real cu vreo afectiune. S-au inregistrat chiar tentative de suicid in cadrul bolnavilor de ipohondrie, prea speriati la gandul ca boala lor va evolua atat de fulgerator incat vor muri.
● Vizitele prea dese la medic, investigatii repetate, desi niciuna nu releva vreo afectiune reala, tradeaza tot o persoana ipohondra, ce are nevoie de asigurarea permanenta a medicului pentru a-si risipi temerile in acest sens. De altfel, acesta poate fi un tip de comportament: ipohondrul isi controleaza pentru un tip temerile, iar apoi, cand acestea ajung sa se manifeste si in plan fizic si sa il convinga din nou de faptul ca este bolnav, doar medicul specialist il poate linisti.
La celalalt pol se afla ipohondrul care merge la multi medici, dar nu crede nimic din ce i se spune tocmai pentru ca nu i se confirma prezenta niciunei boli grave. Mai exista si ipohondrul care nu merge deloc la medic de frica unor vesti catastrofale.
● Palparea permanenta a unei anumite zone a corpului nostru sau interesul sporit pentru un anumit simptom ce creste in intensitate. Psihologii spun ca, odata ce acordam o atentie marita unui anumit lucru, chiar daca este vorba despre o banala durere de cap, acest fapt va duce la accentuarea acelei afectiuni.
● De altfel, obsesia sau boala numita ipohondrie ajunge sa dea uneori chiar simptome fizice reale tocmai pentru ca este strans legata de autosugestie. Astfel, pot aparea stari de voma, ameteala, transpiratie, tahicardie etc, toate fiind insa consecinte ale fricii exagerate sau a atacurilor de panica.
Exista remediu pentru ipohondrie?
Atat timp cat ipohondrul constientizeaza intr-o mai mica sau mai mare masura faptul ca boala sa este de fapt o obsesie ridicata in timp la rang de boala, exista toate sansele ca aceasta sa fie eliminata.
O persoana ipohondra trebuie sa se informeze cat mai mult cu privire la aceasta disfunctie si sa inteleaga ce presupune ea. Apoi, investigatiile medicale sunt si ele necesare, dar odata facute nu trebuie repetate la infinit. Familia si prietenii trebuie sa isi ofere sustinerea si intelegerea, nefiind recomandat ca unui ipohondru sa i se repete in continuu ca nu este bolnav, si ca totul se afla in mintea sa. Nu va face altceva decat sa riposteze si sa se convinga mai mult de faptul ca traieste drama unui neinteles.
Un alt pas hotarator in vindecarea ipohondrului este vizita la un psiholog. Ba mai mult, sedintele de psihoterapie pot fi benefice in primul rand pentru ca vor elimina treptat anxietatea si temerile persoanei in cauza, dar ii va da acestuia impresia ca se afla sub un tratament ceva mai diferit. Uneori, medicii pot prescrie si anumite calmante cum ar fi Distonocalm, Calmepam, Calmogen etc, lucru ce il va face pe ipohondru sa creada ca starea lui de sanatate se imbunatateste tocmai din acest motiv.
Nu este niciun dubiu asupra faptului ca ipohondria este o problema ce nu trebuie lasata nesupravegheata, pentru ca poate avea efecte nebanuite asupra vietii si chiar asupra sanatatii noastre. Nu este insa, de condamnat pentru ca ea vine pe fondul unor situatii limita, negestionate corect la timp. Totusi, exista solutii pe care doctorii, familia si prietenii celor in cauza trebuie sa incerce sa le prezinte ipohondrului. Doar cu tact si diplomatie, gandurile obsesive cu iz de afectiune pot fi inlaturate complet.
Comentarii
bogdan a spus:
bun, am inteles ideea de ipohondrie .vreau sa va expun o problema de-a mea .de ceva timp, am inceput sa am niste palpitatii , respiratie mai greoaie , uneori un sentiment ca inima se opreste o bataie , urmata de un simptom ciudat ca si cum ai avea o emotie puternica,si simti acel gol in stomac .ca atare ,am fost la doctor , mi-am facut o ecocardiografie ( am vrut sa fie un consult complex ),si totul este normal si perfect .de atunci ,de cand am aflat ,nu am mai avut vreo 4 luni nici nu simptom de acel gen .Totusi au reinceput simptomele iar.Acum intreb si eu , sa fie vorba oare de o autosugestie de-a mea ?si nu am stat sa ma gandesc ca poate imi apar iar simptomele ,sau chestii de genul asta . va astept cu un raspuns.Va multumesc
ana a spus:
da...fac parte din categ.ipohodrului care ,nu merge la niciun medic ,neavand incredere decat in analize si farmacist.de ce?in urma cu 8 ani am fost la un chirurg renumit din oras pt a ma plange ca ma doare capul,stomacul si am crampe abdominale.m-a internat si in jumate de ora m-a operat si mi-a scops colecistul chiar daca m-a convins sa ma internez pt un examen cu bariu.nu eram o tinerica(aveam pe atunci ,50 de ani) as fi putut refuza operatia insa sotul care m-a adus la dr pleca-se acasa si pur si simplu nu am avut curaj sa refuz operatia.colecistul era in ordine dar dupa operatie a inceput calvarul.de fapt sufeream de colon iritabil.dupa ani de autocontrol(am avut dureri groaznice dupa operatie si doar studiind mi-am dat seama ca am colon iritabil-cand am spus altui medic ca am scunul ca un cvreion ,a inceput sa rada cu gura pana la urechi,citind apoi pe net la simptome mi-am dat seama ca degeaba este medic specialist daca nu cunoaste simptomele colonului iritabil),am reusit sa ma autotratez cu o planta,psyllium si sa ajung sa nu mai am incredere in medici.pt niste pete aparute pe corp am fost la 4 medici si 4 diagnostice.unul dintre ele suna cam asa:sclerodermie in placi.cum sa pui un asa diagn.doar privind pacientul de la 2 m?am tot mers la acel medic sa se uite la petele mele(ca doar fiecare vizita imi scotea bani din buzunar),iar dupa 2 ani cand petele nu s-au extins si s-au estompat fara trat.mi-a recomandat ,clorocalcin.de ce mi-a tot strigat ca este prof.dr.conferentiar in medicina dermatologica si nu si-a cerut scuza cand si-a dat seama ca a pus un diagn.aiurea pt ca era obosit.uite asa se naste ipohondru...sunt si in zodia fecioara si sunt predispusa la ipohondrie dar si la medici insuficient pregatiti.asa este viata pt unii si daca ma intorc in timp nu prea am avur parte de medici care sa-si dea seama de ce sufar din prima.am avut o durere groaznica cand voiam sa deschid gura si am mers l;a medic.m-a trimis la chirurgie faciala.a venit asistenta dupa mine si mi-a spus sa fac 5 injectii de vit b1,b6 si b12.s-a rezolvat si nu am ajuns la chirurgie faciala.ar teb sa scriu un roman cu cate am tras din cauza medicilor.sotul meu a murit in 1992 cu diagn de stare febrila permanenta pt ca nu au stiut ca are probl cu glada suprarenala.a murit la 46 de ani dupa 10 luni de experimente pe corpul lui.ma gandesc acuma,nu medicii sunt cei care m-au imbolnavit de ipohondrie????
Maria a spus:
Exact la fel sunt si eu Bogdan. Sufar de anxietate de multa vreme, am mers la psihologi, psihiatrii si psihoterapeuti si dupa tratament si exercitii de relaxare mi-am revenit, dar nu in totalitate. La inceput nu stiam de ce sufeream, ajungeam la urgente cu acele crize (atacuri de panica) si apoi urmam tratament pentru lipsa de calciu pana ce un medic m-a trimis la psihiatrie. In fine, dupa tratament, sedinte si o perioada de timp mi-au revenit acele simptome : batai aiurea ale inimii, palpitatii, senzatie de sufocare, cateodata si dureri in zona toracica si bine-nteles acea senzatie de zici ca se opreste timpul... De obicei, aveam acele stari seara dar acum trec printr-o perioada nu prea buna si am si in timpul zilei... Am aceiasi intrebare ca si Bogdan, as fi recunoscatoare daca ar raspunde cineva in masura. Multumesc!
mihaela a spus:
si eu am probleme de genul. Totul a inceput dupa o perioada stresanta ,am inceput sa am senzatia ca nu pot respira ca nu am suficient aer ,oboseam foarte repede,ma intepa inima,aveam dureri abdominale si nu avem putere ,nu ma simteam in stare sa fac nimic.Am fost la medic si analizele mi-au iesit bine doar ca aveam calciul la limita.La inceput am crezut ca e o lipsa de calciu pentru ca am mai avut astfel de probleme dar faptul ca aveam aceea teama permanenta de a nu fi bolnava m-a facut sa cred ca e altceva ,ca e ceva in mintea mea.Tot timpul gaseam o boala pe care as putea sa o am,daca auzeam pe cineva ca vb de o boala s-au vedeam la tv fel si fel de cazuri imi imaginam ca si eu as putea sa ma inbolnavesc.Ciudat este ca atunci cand eram fericita toate simptomele dispareau ca prin minune. Am inceput sa ma autocontrolez si sa incerc sa lupt cu ratiunea mea si cu temerile mele pentru ca nu cred ca ar exista un alt remediu.
Comenteaza si tu