Nesuferitul spirit adolescentin

Publicat la: 05.03.2009

Autor: Roxana Didita

Daca pana acum credeai ca intreg conceptul de karma a fost inventat de o minte diabolica pentru a ne tine pe toti cu capetele plecate, de cand odrasla ta a ajuns la adolescenta ai inceput sa crezi din ce in ce mai serios si cu mai multa fervoare ca „ceea ce dai si primesti” sau, altfel spus, „dupa fapta si rasplata”.

Si acest lucru se intampla pentru ca acum cativa ani buni se intampla sa fii si tu un copil nebun, care-i ignora pe parinti, discuta numai cu prietenii si se inchidea in camera tapetata cu posterele formatiei Metallica. Iar astazi, in mod oarecum ironic, tu ai ajuns de cealalta parte a baricadei, adica de cealalta parte a usii pe care incerci sa o deschizi, dar care ramane aproape mereu si invariabil inchisa.

Ei bine, din aceasta noua postura de mama a unui copil macinat de febra adolescentina, trebuie sa intelegi ca acum nu te mai afli tu la conducere, ca nu-l mai poti controla pe „cel mic” (cum continui sa-l numesti) si ca esti invitata doar sa i te alaturi pe scaunul din dreapta al pasagerului, care eventual da cateva indicatii de drum. Prin urmare, iata care sunt cele mai indicate lucruri pe care ar trebui sa le faci din aceasta noua pozitie:

1. Renunta la orice tip de curiozitate maladiva care ar putea sa-ti jigneasca odrasla. Cauta sa te transformi din acea voce care ii spunea cum sa-si lege sireturile si ca este timpul sa sufle cu mai multa putere in batista in acel umar pe care poate conta mereu si spre care se poate intoare, fara sa fie vreo clipa aspru judecat.

2. Fii cel mai mare sustinator al copilului tau. Nu-l critica si nu lua in ras incercarile lui de a salva lumea. Daca tu ti-ai pierdut increderea si inocenta, acest lucru nu ar trebui sa aiba repercusiuni asupra odraslei tale.

3. Continua sa-i oferi sfaturile tale, precum si anumite limite de comporament. Nu incerca insa sa le impui prin autoritate, ci cauta sa-i explici adolescentului rebel din fata ta care este diferenta dintre bine si rau si permite-i sa ia o decizie singur, dar in cunostinta de cauza.

4. Pentru a-ti face inteles punctul de vedere, nu apela la o voce poruncitoare sau ridicata, ci utlizeaza diverse povestioare cu talc, cu morala sau povete.

5. Renunta la ipocrizie, pentru ca impotriva acesteia orice adolescent duce propria cruciada. Astfel, nu-i interzice copilului tau sa fumeze spunandu-i ca este nociv, cata vreme tu continui sa-ti savurezi tigarile in fata lui. Pana la urma, chiar daca nu mai este un bebelus, puterea exemplului personal inca mai are o insemnatate pentru orice adolescent care se respecta (si care, prin urmare, neaga orice influeanta a babacilor, chiar daca adevarul este cu totul altul).

6. Lasa portile comunicarii deschise. Asculta-ti copilul atunci cand acesta iti vorbeste si nu pleca de la premisa ca tu trebuie sa-i prescrii pe loc o reteta pentru rezolvarea problemei. Totodata, ai grija sa nu-i iei in ras preocuparile metafizice sau religioase care apar de regula in jurul acestei varste si nu-ti da ochii peste cap atunci cand te intreaba ce crezi despre Dumnezeu. Cauta insa sa fii cat mai sincera si corecta, fara a incerca sa-l persuadezi sa-ti adopte propriile convingeri sau credinte.

7. Trateaza-ti odrasla care a ajuns la varsta adolescentei cu rabdare si compasiune. Incearca sa-ti aduci aminte cat erai si tu de confuza la varsta respectiva. Asadar, pentru a nu sapa o prapastie adanca intre generatii, nu tipa si nu-ti pedepsi copilul pe loc doar pentru ca a marturisit ca a mintit aseara si ca nu a fost la Alina pentru proiect, dar a fost la Carmen pentru o petrecere.

8. Abordeaza cu grija si cu mintea deschisa anumite subiecte precum sexul sau consumul de droguri. Cauta insa sa ai o discutie sincera si sa-ti asiguri copilul ca poate sa te intrebe orice. In acelasi timp, fereste-te sa transformi totul intr-un monolog pur academic extrem de plicticos.

9. Asteapta-te sa fii mintita. Pana la urma, orice adolescent mai scapa o minciuna din cand in cand. Este in natura lor. Tot ce poti face este doar sa speri ca nu este vorba de lucruri srioase sau periculoase.

10. Nu-ti proiecta toate visurile pierdute asupra adolescentului tau. Ai grija sa-i oferi ceea ce are acum nevoie si nu ceea ce ai avut tu nevoie candva. De asemenea, nu incerca nici in ruptul capului sa-l determini sa urmeze Facultatea de Drept, doar pentru ca tu ti-ai fi dorit sa fii avocat. Asadar, nu-l transforma in cosul in care sa reciclezi toate dorintele tale apuse, ci mai bine ajuta-l sa-si gaseasca propriul drum si sprijina-l in aceasta calatorie tumultoasa a descoperirii de sine.

tags: parinte, adolescent, conflict intre generatii

Comentarii

Niciun comentariu!

Comenteaza si tu