Cum sa distrugi orice relatie

Publicat la: 03.02.2009

Autor: Roxana Didita

Indiferent de sentimentele de iubire pe care vi le purtati sau de timpul pe care l-ati petrecut impreuna, in orice relatie apar acele pietre de hotar, adica acele greseli care, daca sunt repetate in mod constant, vor garanta o ruptura iremediabila intre cei doi protagonsiti. Daca scopul tau este de a evita un astfel de final nefericit, citesti cu atentie in continuare ce erori trebuie sa ocolesti pentru a nu regreta mai tarziu:

Articole similare
Ce nu vor femeile sa auda in pat
Gelozia - o alta fata a iubirii?
6 barbati de care sa te feresti
Infidelitatea la feminin
Cum sa alegi inelul de logodna

1. EU sunt centrul universului... Iata o atitudine care iti va asigura, in mod garantat, un trai solitar. Daca tu esti acel gen de persoana care se asteapta sa primeasca totul pe un platou de argint, fara a oferi nimic in schimb, fara indoiala ca nu vei reusi sa construiesti vreo relatie sanatoasa niciodata in viata ta. Pentru ca, in esenta, astfel de legaturi presupun  sa tii cont si de nevoile sau de dorintele celui de langa tine si nu se cladesc pe ignorarea completa a acestora.

2. Fidelitate si mai cum??!! „Traim in vremuri complexe, iar termeni precum fidelitate sau daruire nu doar ca nu mai sunt la moda, dar nici macar nu-si mai gasesc locul in acest nou context. Asa ca de ce sa te chinuiesti in zadar sa devii ceea ce nu esti- adica o fiinta monogama, cand ai atatea studii stiintifice in spate care iti garanteaza ca aceasta calitate nu se gaseste inscrisa in ADN-un oamenilor sau al animalelor? Este un nonsens”. Daca asa suna discursul pe care il ai cu prietenele sau cu tine insati inseamna ca nu ai maturitatea pentru a cladi vreo relatie, dar ai armele de a o distruge.

3. Te gandesti ca lucrurile vor decurge usor, ca nu va fi nevoie sa faceti compromisuri, sa va ajustati asteptarile sau sa luptati pentru relatia voastra, pentru ca, daca ati fi predestinati fiti impreuna lucrurile ar trebui sa se rezolve de la sine si sa se aseze pe un fagas normal?  Daca acesta este modul vostru de a gandi, sa nu va mirati cand va veti face bagajele si o veti apuca pe cai diferite.

4. Niciodata nu-ti ceri scuze si nu recunosti ca ai gresit, chiar si atunci cand ti se dovedeste in mod clar ca nu ai avut deloc dreptate. Sustinand mereu ca ai dreptate si dand dovada de incapatanare, vei reusi sa-l pui pe fuga pe omul de langa tine, care va fi exasperat de un astfel de comportament.

5. Identifici punctele slabe ale celui de langa tine, precum si secretele de familie pe care ulterior le folosesti in favoarea ta in orice disputa sau de care-i amintesti in mod constant, cu scopul de a-i reprosa anumite probleme sau chestiuni care te deramjeaza.

6. Te folosesti de sentimentul de vina si de santajul emotional pentru a obtine ceea ce-ti doresti, fara a te gandi, macar o secunda, la binele sau la simtamintele sufletului tau pereche.

7. Intotdeauna ii reprosezi iubitului tau tot ceea ce nu face bine, dar niciodata nu il lauzi pentru realizarile ori gesturile sale sau pentru surpriza pe care ti-a produs-o cand a organizat o petrecere de ziua ta, de pilda. Oamenii trebuie si vor sa se simta apreciati si iubiti, iar, prin urmare, nu vor poposi prea mult timp langa persoane care nu ii fac sa se simta ca atare.

8. Sustii, in mod constant si public ca tu stii mai bine decat iubitul tau care au fost motivele pentru care a luat o anumita decizie sau a facut un anumit lucru. Iar acest lucru se datoreaza capacitatii tale de a fi omniscienta si omniprezenta. Fara doar si poate ii vei exaspera pe toti cei din jur cu ingamfarea de care dai dovada.

9. Ai o neincredere exagerata in omul de langa tine si il suni de sute de ori pe zi pentru a-l verifica. Iar atunci cand el iti spune enervat ca este la birou, tu ceri sa vorbesti cu colegul lui, Mircea, pentru a fi sigura ca nu ai fost mintita cu nerusinare.

10. In ceea ce priveste manifestarea fizica sau verbala a propriei afectiuni, fie esti prea distanta, (lasand impresia ca nu te intereseaza cel de langa tine), fie esti sufocanta (si te tii scai de prietenul tau, de parca ati fi lipiti cu superglue).

11. Il intrerupi in mod constant pe iubitul tau (chiar si atunci cand sunteti cu grupul lui de prieteni), pentru ca esti convinsa ca ceea ce ai tu de spus este mult mai important, iar ceilalti ar trebui sa afle si ei acest lucru.

12. Atunci cand cel de langa tine face o gafa, tu esti prima care-l arata cu degetul si care nu-l lasa sa uite acel moment jenant.

13. Nu uiti nicodata nici cea mai mica greseala din trecut si ii spui zilnic iubituli tau cum te-a deranjat faptul ca el a uitat sa-ti deschida portiera la masina la sfarsitul cei de-a doua intalniri.

14. Vorbesti intodeauna cu regret de fostii tai prieteni si nu eziti sa-i lauzi, pentru ca actualul tau partener sa stie ca nu se va ridica niciodata la nivelul acestora.

15. Faci promisiuni pe care nu le respecti niciodata.

16. Atunci cand ti se reproseaza oricare din faptele de mai sus, te arati surprinsa si te comporti ca si cum nu ai fi vinovata cu nimic, constiinta ta fiind impacata.

tags: relatie, greseala, despartire, egoism

Comentarii

Niciun comentariu!

Comenteaza si tu