Cu agenda plina de prieteni

Publicat la: 03.02.2009

Autor: Roxana Didita

Intr-o lume in care majoritatea oamenilor isi imparte viata intre goana spre birou si cea spre casa, timpul pentru socializare pare sa fi fost abolit. Comunicarea mediata castiga incet, dar sigur din ce in ce mai mult teren in dauna intalnirilor fata in fata. Avand in vedere aceste realitati, nu mare ar trebui sa-ti fie mirarea daca descoperi intr-o zi ca te-ai instrainat de toti prietenii copilariei tale si ca momentan, nu mai ai cu cine sa iesi din casa la o cafea.

Articole similare
Single de Sarbatoarea Pastelui
Ma place, nu ma place...
Razboi si pace intre patru pereti
Vanatoarea de mincinosi
7 lucruri importante in viata unui copil

Daca te regasesti intr-o astfel de situatie trista sau daca, pur si simplu, vrei sa-ti maresti cercul de cunostinte, iata care sunt principalele metode prin care poti cunoaste noi oameni:

Nu te limita! Renunta la a te ingradi si la a te gandi ca ceilalti te vor respinge si te vor considera vreo ciudata. Cele mai multe fiinte vor sa-si faca in mod constant noi prieteni si sunt, de regula, foarte deschise. Cu toate acestea, daca se intampla sa intalnesti niste exemplare mai putin dornice de vorba, nu are rost sa plasezi sentimentele de culpabilitate asupra ta. Pana la urma, tu nu ai gresit cu nimic, iar faptul ca nu sunt niste vorbareti nu este problema ta.

Inspira incredere. Cunoaste-te pe tine insati, fii constienta de lucrurile care iti plac sau displac, de visele si dorintele tale. Astfel, vei avea conturata o personalitate puternica, ce se va transmite si interlocutorilor tai.

Sparge gheata cu o gluma. Rasul este puntea care apropie cel mai repede doua persoane. De asemenea, poti incerca sa-i ceri parerea celuilalt in legatura cu o anumita problema. Toti se bucura si se simt flatati atunci vad ca opiniile lor sunt pretuite.

Fii sincera. Nu incerca sa vinzi o imagine de sine care nu are nicio tangenta cu realitatea. Poti sa fii sigura ca, intr-un final, impostura ta va iesi la suprafata.

Atunci cand abordezi pentru prima data pe altcineva, incearca sa infiripi o conversatie in jurul unor teme „pamantene”, cum ar fi, de pilda, scoala sau planurile de viitor. Nu trebuie sa discuti despre filosofia lui Platon, doar pentru a demonstra ce bagaj de cunostinte valoroase ai tu.

Un compliment sincer si legat de o calitate reala a celuilalt poate avea efectul scontat, adica de apropiere la un nivel mai personal.

Renunta la a-i judeca pe ceilalti. Un astfel de comportament nociv dauneaza grav extinderii cercului tau de cunostinte. Daca te bazezi doar pe niste aparente sigur nu vei putea descoperi esenta unui om.

Incearca sa ai rabdare. Chiar si relatiile de amicitie au nevoie de ceva timp pentru a se sedimenta. Timpul si increderea sunt resurse importante care potenteaza valoarea unei prietenii.

In plus, pentru a gasi noi amici, cu care sa-ti umpli zilele prea lungi si plictisitoare de iarna, trebuie sa stii si unde sa-i cauti. Iata o selectie a celor mai bune locuri unde vei putea intalni persoane dispuse sa-ti acorde atentie si prietenia lor:

1. Ofera-te voluntar. Inscrie-te intr-un ONG a carui misiune rezoneaza cu cele mai adanci convingeri ale tale si nu doar ca te vei simti mai implinita cu tine insati, dar vei cunoaste si o multime de persoane care impart aceleasi credinte si lupta pentru aceeasi cauza.

2. Planifica o  petrecere de pomina si roaga-ti prietenii cei mai apropiati sa aduca alti amici pe care tu nu-i cunosti.

3. Ia cursuri de pictura, sculptura, olarit, dans etc. Nu doar ca vei face cunostinta cu o multime de oameni, dar veti putea sa legati mult mai usor conversatiile, avand in vedere ca impartasiti aceleasi interese.

4. Participa la toate reuniunile de clasa, dar si la petrecerile companiei.

5. Daca tu consideri ca poti face fata responsabilitatilor aferente, ia-ti un caine cu care sa te plimbi prin parc. Este o modalitate neconventionala de a atrage interesul celorlalti trecatori grabiti si de a schimba cateva (sau chiar mai multe) cuvinte cu acestia.

6. Accepta orice invitatie la concerte, piese de teatru etc. pe care le primesti. Nu se stie niciodata pe cine vei intalni.

7. Vorbeste cu oricine, oriunde. Daca iti pastrezi o atitudine pozitiva si prietenoasa sigur vor roi mai multi oameni dornici de noi cunostinte in jurul tau.

tags: prieteni, prietenie, agenda, cunostinta, socializare

Comentarii

Niciun comentariu!

Comenteaza si tu