Cand clopotelul suna pentru prima data
Publicat la: 02.02.2009
Autor: Roxana Didita
Prima zi de şcoală este, fără îndoială, un eveniment extrem de important, atât în viaţa micuţilor, cât şi a părinţilor. Acest moment este unul dificil pentru ambele tabere, iar pentru a-l transforma într-o amintire de neuitat ( şi nu într-un veritabil coşmar) pentru copilul dumneavoastră este necesar să-l planificaţi cu grijă. Iată o serie de îndrumări pe care le puteţi urma:

Vizitaţi şcoala din timp. Această acţiune este chiar recomandată, pentru că astfel veţi împiedica faptul ca în prima zi de şcoală copilul să se simtă complet rupt de ceea ce i se întâmplă. În plus, el va avea ocazia să se familiarizeze cu împrejurimile, va putea descoperi din timp locul unde se află toaleta sau cantina şi nu va simţi că păşeşte pe tărâm necunoscut. Prin urmare, dacă aveţi ocazia să vizitaţi în avans şcoala ale căror cursuri le va frecventa, nu ezitaţi. Oferindu-i odraslei dumneavoastră anumite repere spaţiale, îi veţi diminua vizibil teama sau nesiguranţa, care îl împresoară în astfel de împrejurări noi.
Faceţi cunoştinţă cu învăţătorul. Tot de timpuriu. În primul rând, este crucial să cunoaşteţi persoana care va fi responsabilă de şcolirea copilului dumneavoastră. Astfel, înainte de a hotărî la ce clasă să-l înscrieţi pe cel mic, adunaţi cât mai multe informaţii despre metodele de predare sau opiniile pe care le au ceilalţi părinţi şi elevi despre anumite cadre didactice. Doar în cunoştinţă de cauză veţi putea lua o decizie responsabilă. În al doilea rând, este recomandat ca fiul sau fiica dumneavoastră să-şi întâlnească din timp învăţătorul sau învăţătoare, pentru ca în ziua cea mare să vadă măcar o figură familiară, pentru a nu se simţi pierduţi în marea de oameni din curtea şcolii.
Încercaţi să aflaţi care vor fi viitori colegi ai copilului dumneavoastră. Este foarte posibil să descoperiţi că fiii vecinului de bloc merg la aceeaşi şcoală sau că foşti colegi de grădiniţă sunt înscrişi în aceeaşi clasă. Deţinând astfel de informaţii, veţi putea organiza întâlnire de joacă, în parc, unde copiii se pot cunoaşte mai bine şi chiar împrieteni, iar în prima zi de şcoală nu se vor mai simţi singuri şi stingheri.
Cumpăraţi rechizite împreună. Această activitate este foarte distractivă, pe de o parte, iar pe de altă parte, îl poate motiva pe cel mic. Dacă, de pildă, îi veţi permite să-şi aleagă caietele sau creioanele preferate, el îşi va forma o părere pozitivă despre ceea ce înseamnă şcoala. În plus, îi puteţi personaliza obiectele folosind etichete pe care să se afle scris numele său.
Obţineţi orarul. Sau, cel puţin, încercaţi să aflaţi care a fost orarul din anul precedent. Deţinând astfel de informaţii, veţi putea discuta cu al dumneavoastră copil despre ce presupune, în mare, fiecare materie, stârnindu-i astfel curiozitatea. De asemenea, puteţi să-i împărtăşiţi şi poveşti din anii dumneavoastră de şcoală, dar aveţi grijă să dezvăluiţi doar exemple constructive şi nu cât de mult uraţi matematica sau educaţia fizică.
Daţi dovadă de spirit organizatoric. Cu aproximativ două săptămâni înainte de începerea şcolii, stabiliţi un program de somn pentru cel mic. O astfel de rutină, stabilită din timp, nu-l va bulversa. De asemenea, pregătiţi împreună ghiozdanul pentru şcoală, hăinuţele pe care le va îmbrăca şi alimentele pe care le va consuma.
Oferiţi sprijin moral. Vorbiţi-i copilului dumneavoastră despre ce înseamnă şcoala, răspundeţi-i la toate întrebările pe care vi le adresează, povestiţi-i despre întâmplări hazlii din propria experienţă sau despre prieteniile pe care le-aţi legat în şcoala primară. În prima zi de şcoală, nu vă îngrijoraţi dacă cel mic plânge când vine momentul despărţirii. Asiguraţi-l însă că nimic rău nu i se va întâmpla, că nu îl părăsiţi şi că în câteva ore veţi reveni pentru a-l lua acasă. Respectaţi-vă însă promisiunea şi aveţi grijă să nu întârziaţi.
În mod sigur, dacă veţi ţine cont de sfaturile enumerate în rândurile de mai sus nu veţi întâmpina obstacole insurmontabile în prima sau în celelate zile de şcoală. Cu toate acestea, ar trebui să vă îngrijoraţi şi să luaţi măsuri în consecinţă dacă:
1. Dumneavoastră şi copilul aţi fost nedespărţiţi în toţi cei şapte ani care s-au scurs de la naşterea acestuia.
2. Copilul dumneavoastră nu manifestă abilităţi sociale, este extrem de timid şi are dificultăţi de integrare într-un grup.
3. În ciuda vârstei, odrasla dumneavoastră nu este obişnuită să meargă la toaletă sau să se hrănească singură.
4. Copilul dumneavoastră întâmpină probleme în a se concentra asupra unei singure activităţi pentru mai mult de câteva minute.
Toate acele măsuri de îndreptare sau de corectare a unor astfel de comportamente trebuie luate până în ziua cea mare, ziua în care cel mic ar trebui să facă, sprijinit de dumneavoastră, un pas mare spre curtea şcolii şi spre viitorul său.































Comentarii
Niciun comentariu!Comenteaza si tu